Mare este fecioria, care îl duce pe om la asemănarea cu Dumnezeu. Ea nu se naște mai întâi în trup, ci în suflet, și aparținând prin excelență sufletului netrupesc păzește trupurile fără stricăciune prin aceea că fecioria sufletului este scumpă înaintea lui Dumnezeu. Căci sufletul – primind vederea Binelui adevărat și zburând către El cu nestricăciunea ca și cu o aripă și socotind că, fiind asemenea celui Asemănător trebuie să slujească lui Dumnezeu cel nestricăcios, în chip unic, prin mijlocirea nestricăciunii din el – aduce fecioria trupului ca roabă în slujba propriei sale frumuseți; și, voind s-o aibă de-a pururea părtașă la vederea duhovnicească a lui Dumnezeu, alungă cât mai departe de sine plăcerile trupești care îl tulbură. Sufletul, aducând în slujba fecioriei trupești înfrânarea de la plăcerile cele de sub pântece, o face pe aceasta slujitoare a propriei sale feciorii.
Vasile al Ancyrei, Despre feciorie
