La intrarea sărbătorească în Ierusalim a lui Hristos, cetatea era plină cu oameni veniți de pretutindeni la marea sărbătoare a Paștilor. Ea răsuna de zvonurile privitoare la Marele Proroc și Făcător de minuni din Nazaret, Ce tocmai săvârșise cea mai mare dintre nenumăratele Sale minuni – învierea lui Lazăr, care zăcuse patru zile în mormânt.
Hristos Se ferise întotdeauna de cinstiri, poruncindu-le dracilor pe care îi scotea să nu dea de știre că El este Fiul lui Dumnezeu, iar celor vindecați să nu povestească despre minunea vindecării lor. Acum însă venise vremea să descopere oamenilor vrednicia Sa de Mesia și intrarea în Ierusalim avea drept scop tocmai lucrul acesta: să vestească tuturor că a venit Mesia.
Totuși, El n-a venit ca să Se facă împărat pământesc ori să așeze poporul israelit mai presus de toate celelalte popoare, deși tocmai aceasta era așteptarea iudeilor. Împărăția lui Hristos nu este din această lume, și slava Lui nu putea să aibă nimic în comun cu strălucirea de paradă a împăraților pământești. El Se arată în Ierusalim cu o înfățișare sărăcăcioasă și smerită, fără nici o strălucire exterioară. Orice slavă pământească este nimicnică și se risipește ca fumul. Este, totuși, o altă slavă, nemăsurat mai înaltă: slava vitejeștii smerenii, a blândeții, a virtuții – fiindcă aceste mari calități duhovnicești sunt nemăsurat mai înalte decât toate atributele exterioare ale puterii și stăpânirii.
Sfântul Luca al Crimeii, La porțile Postului Mare. Predici la Triod
