Poporul care L-a întâmpinat pe Hristos în Ierusalim sălta ținând în mâini ramuri de finic, strigând: „Osana întru cei de sus! Bine este cuvântat Cel Ce vine întru numele Domnului!”, așternându-și hainele sub copitele asinului. Copiii strigau, înălțând laudă lui Dumnezeu. Fiecare, văzând cele ce se petreceau, trebuia să-și amintească de spusele Prorocului Zaharia:
„Bucură-te foarte, fiica Sionului, veselește-te, fiica Ierusalimului, căci iată, Împăratul tău vine la tine drept și biruitor, smerit și călare pe asin, pe fiul celei de sub jug”. (Zaharia 9, 9)
Și totuși, cărturarii, fariseii și arhiereii, care știau această prorocie, sufereau și cârteau, iar în cele din urmă, nemaiputând răbda, I-au zis Domnului: „Ceartă-i, Tu nu auzi ce zic?” Iisus le-a răspuns: „Au niciodată n-ați citit că din gura pruncilor și a celor ce sug ți-ai pregătit laudă? Dacă vor tăcea aceștia, pietrele vor striga.”
De ce-L urau pe Domnul Iisus? De ce L-au răstignit? Fiindcă Îl socoteau călcător al legii lui Moise, sau, mai bine zis, al literei legii. Legea lui Moise era pentru ei adevărul indiscutabil, absolut și sfânt, însă pur exterior, fiindcă erau străini de duhul ei, închinându-se literei, și oricine încălca litera era în ochii lor cel mai mare nelegiuit. Ei erau nemulțumiți de faptul că Domnul Iisus Hristos vindeca bolnavi în zi de sâmbătă. Ce pervertire a inimii omenești! În loc să-L proslăvească plini de cutremur pe Dumnezeu, Care face asemenea minuni, ei se umpleau de răutate cruntă! Ei nu înțelegeau că Domnul n-a venit ca să o strice, ci ca s-o împlinească, adică să o desăvârșească, nu înțelegeau că El este Domnul sâmbetei. Ei nu înțelegeau că învățătura Lui nu numai că nu calcă legea lui Moise, ci o înalță nemăsurat. Nu i-a mișcat nici minunea cu totul neobișnuită a învierii lui Lazăr cel mort de patru zile. Despre ei a prezis marele proroc Isaia:
„S-a îngroșat inima poporului acestuia, și cu urechile sale greu au auzit și ochii săi i-a închis, ca nu cumva să vadă cu ochii și cu urechile să audă și cu inima să înțeleagă, și să se întoarcă, și să-i vindec pe ei”. (Isaia 6, 10)
Asupra lor s-au împlinit cuvintele apostolului Pavel: „Litera ucide, iar duhul face viu” (2 Corinteni 3, 6). Vrăjmașii lui Hristos au pierit, fiindcă au fost slujitori ai literei care ucide, în timp ce pe noi ne-a învrednicit să fim slujitori ai Legământului celui Nou, nu ai literei, ci ai Duhului. Deci, să luăm aminte cu sârguință la acest lucru.
Sfântul Luca al Crimeii, La porțile Postului Mare. Predici la Triod, Editura Biserica Ortodoxă, București, 2004
