Chiar și atunci când se roagă, omul nu este fiu al libertății ci, în cea mai mare parte, robul necesității și datoriei. Uitați-vă la oricare om, chiar și la un preot. Oare mulți dintre cei ce se roagă o fac cu inimă slobodă și deschisă, cu credință vie și cu dragoste?
În timpul rugăciunii trecem uneori prin clipe de beznă ucigătoare și de strângere de inimă, care vin de la necredința inimii (necredința este beznă). În aceste momente nu slăbi în duh; gândește-te că, dacă s-a stins în tine lumina dumnezeiască, ea rămâne mereu, în toată strălucirea și grandoarea ei, în Dumnezeu, în Biserica Lui cea cerească și cea pământească, în universul material în care se face văzută „veșnica Lui putere și dumnezeire”. Să nu crezi că Adevărul a slăbit. Adevărul nu slăbește niciodată, fiindcă el este Dumnezeu Însuși și tot ce există își are în El izvor și temelie. Numai inima ta cea slabă, păcătoasă și întunecată poate cădea din adevăr fiindcă, uneori, nu este în stare să suporte lumina acestuia și să-i cuprindă în ea curăția. Nu o va putea face decât atunci când se va curăți sau va fi curățită de păcat, aceasta fiind cauza primordială a întunericului duhovnicesc. Că este așa ai putea să-ți dai seama observându-te pe tine însuți. Atunci când lumina credinței sau a adevărului dumnezeiesc trăiește în inima ta, ea se simte cuprinsă de liniște, de forță, de vitalitate; când se lipsește de acestea, devine neliniștită și neputincioasă, ca o trestie bătută de vânt, sleită de orice viață. Nu te lăsa cuprins de această beznă diavolească. Izgonește-o din inimă cu semnul de-viață-dătătoarei Cruci.
Nu pregeta a te ruga din inimă, chiar și la capătul unei zile de muncă istovitoare. Nu fi nerâvnitor în sfânta rugăciune, spune-ți-o toată Domnului, din tot sufletul, ținând seama că este lucrare închinată Domnului. Dacă ai intrat în horă, joacă. „Dacă ai pus mâna pe plug, nu te mai uita îndărăt” (Luca 9, 62). O rugăciune care nu e făcută din inimă, nerâvnitoare, nu te va lăsa să dormi (dacă te afli asupra nopții) până când nu-ți vei plânge păcatul înaintea lui Dumnezeu. Dar aceasta nu se întâmplă cu toți, ci doar cu cei îmbunătățiți. Ia aminte, nu pune mai presus de Dumnezeu propriul tău trup, nu te deda odihnei trupești neglijând cele duhovnicești. Oricare rânduială de rugăciune îți vei fi ales, îndeplinește-ți-o conștiincios (dacă ți-ai ales rugăciuni mai lungi, du-le până la capăt, cum se cuvine; pe cele scurte, de asemenea). Tot ce faci, fă din toată inima. Lucrând cele ale Domnului, să nu-ți fie inima îndoită, ca și cum o jumătate i-ar aparține lui Dumnezeu, iar cealaltă trupului tău. Domnul Dumnezeu nu-ți va răbda viclenia, cruțarea de sine. Te va da diavolului și acela va face ca inima ta să nu mai cunoască pacea, fiindcă ai fost nerâvnitor față de Cel ce este adevărata pace a inimii tale și Care va face întotdeauna toate spre folosul tău, pentru a-ți ține inima aproape de El. Fiindcă orice rugăciune nesinceră îndepărtează inima de Dumnezeu și o face să se îndrepte împotriva omului însuși. Și dimpotrivă, orice rugăciune sinceră apropie inima de Dumnezeu și îl face pe om supus Lui. Deci crede ceea ce spui; de te vei grăbi să dai gata mai repede rugăciunea pentru a te bucura mai curând de odihna trupului, vei pierde, deopotrivă, odihna trupească și pacea sufletească. Și, vai! cu ce chinuri, sudoare și lacrimi se dobândește apropierea inimii de Dumnezeu! Am putea face, oare, chiar din rugăciunea noastră (neglijentă) un mijloc de a ne îndepărta de Dumnezeu și Lui să nu-i pese de aceasta? Fiindcă lui Dumnezeu îi este milă de noi și ține seamă de strădaniile noastre de mai demult. El vrea – iată – să ne determine cu orice chip să ne întoarcem din nou la Dânsul și să o facem din toată inima. Vrea să fim mereu ai Lui.
Nici o mișcare a minții și a inimii mele nu se poate produce fără știrea lui Dumnezeu, Cel ce este pretutindeni. Orice efect are o cauză, orice sfârșit are un început. După cuvântul Apostolului: „Nu ca de la noi înșine suntem destoinici să cugetăm ceva ca de la noi înșine, ci destoinicia noastră este de la Dumnezeu” (2 Corinteni 3, 5). Viu este Dumnezeu, viu este și sufletul meu!
Sursa: Sfântul Ioan de Kronstadt, Viața mea în Hristos, Editura Sophia, 2005
