Credința este calea cea mai curată și mai grabnică spre cunoaștere. Oricine se întoarce de pe această cale capătă rușine și moarte.
Acolo unde există credință există și sfătuire; acolo unde nu există credință, sfătuirea nu aduce niciun ajutor. Acolo unde există credință, există dialog; acolo unde credința lipsește, și dialogul lipsește și locul dialogului este luat de îndoială și ispită.
Cât de cumplită a fost pedeapsa pentru cea dintâi îndoială! Adam și Eva au fost izgoniți din Rai pentru că au pus la îndoială cuvântul lui Dumnezeu; ei s-au încrezut în ei și în diavol. Marele Moise numai o singură dată a pus la îndoială cuvântul lui Dumnezeu și a fost pedepsit să rătăcească vreme de patruzeci de ani până să poată intra din nou în țara sa. Prorocul Zaharia nu a crezut cuvintele Arhanghelului Gavriil despre nașterea Înaintemergătorului Ioan și de îndată a rămas mut.
Pe când părinții cei dintâi ai omului ascultau numai de cuvântul lui Dumnezeu, toate erau pentru ei și pentru toate zidirile „bune foarte” (Facerea 1, 31). Dar de îndată ce ei au încălcat această credință, Raiul s-a închis și heruvimi cu sabie de flacără au fost așezați la porțile Raiului, pentru ca niciun îndoielnic sau necredincios să nu se mai poată întoarce acolo vreodată.
Sfântul Nicolae Velimirovici, Predici, Editura Ileana, București
