Bine este a se plânge cineva pe sine însuși și pe aproapele din dragoste și râvnă. E ca cel ce plânge pentru un mort sub puterea gândurilor înfricoșătoare, dinainte de moarte, pentru cele ce vor fi după moarte. El suspină din adâncul inimii și în tânguire multă și negrăită. Și nu se îngrijește nici de cinste, nici de necinste, ci disprețuiește chiar viața însăși, ba uită adeseori și de mâncare din durerea inimii și a tânguirii neîncetate. În felul acesta harul lui Dumnezeu și Maica de obște a tuturor îi va dărui lui blândețea și începutul urmării lui Hristos.
Sfântul Petru Damaschin, Învățături duhovnicești, în Filocalia Românească, vol. 5
