Vindecând pe cei zece leproși, Hristos i-a zis celui care se întorsese să-I mulțumească: „Scoală-te și du-te! Credința ta te-a mântuit.”
Câtă smerenie în aceste cuvinte! Nu Eu am vindecat neputința ta, îi răspunde Iisus, ci credința ta te-a curățit de lepră, credința ta te-a mântuit. Aceleași cuvinte le-a zis și către femeia vindecată de curgerea sângelui; aceleași cuvinte și către orbul Bartimeu, când i-a vindecat ochii; aceleași cuvinte și către femeia cea păcătoasă, când i-a iertat păcatele ei. Din toate acestea se vede că nu numai samarineanul, ci și ceilalți nouă leproși au crezut în Iisus Hristos. Căci dacă n-ar fi crezut, nu s-ar fi vindecat. Însă numai samarineanul s-a arătat recunoscător după binefacerea primită, pe când ceilalți nouă s-au arătat nerecunoscători față de Binefăcătorul lor. Noi, iubiților, să fim pururea recunoscători Prea Bunului Dumnezeu pentru toate binefacerile Sale date nouă și să-I mulțumim cu inimi smerite pentru sănătatea noastră, pentru bunătățile pământului date nouă și pentru toata viața noastră!
Într-adevăr, Dumnezeu fiind atotstăpânitor nu are nicio trebuință de mulțumirile și darurile omului, nici de proslăvirea noastră, pentru că este de la Sine slăvit. Firea Lui cea dumnezeiască, de la sine însăși are slava și laudă nemărginită și neîncetată. Pentru că Dumnezeu este Duh. El nu Se împărtășește din darurile și jertfele cele materiale care I S-ar aduce. Însă mulțumirile, atât cele prin cuvânt, cât și cele prin fapte bune, ce se aduc Lui, dacă sunt pornite din adâncul sufletului plin de dreaptă recunoștință, Dumnezeu le privește cu dragoste, primind și cuvintele și darurile omului recunoscător, pentru împăcarea conștiinței și mulțumirea sufletului lui.
Patriarh Justinian Marina, Tâlcuirea Evangheliilor și Cazanii la toate Duminicile, 1973
