Strămoșii se desăvârșesc și se umplu de lumină împreună cu noi, pe cât ne sfințim noi. Când mănânc, mi se hrănește întregul trup. Când noi Îl mâncăm pe Hristos, Îl mănâncă pe Hristos și aceia. Se desăvârșesc împreună cu noi. Îndumnezeirea noastră este bucuria lor din cer.
Dar ce poate să ne sfințească în mod neîntrerupt? Dumnezeu a pus înlăuntrul nostru chipul Dumnezeirii, adică ne-a făcut icoane care nu pot fi șterse și a dăruit firii noastre întipărirea sfințeniei, a Dumnezeirii; primul lucru care e poate sfinți este amintirea faptului că fiecare dintre noi este chip al lui Dumnezeu. Unde sunt eu, acolo este și Dumnezeu cel-mai-înainte-de-veci.
Hristos Se zămislește, prinde formă și crește înlăuntrul nostru.
Dumnezeu I-a dat lui Hristos trupul Maicii Domnului. Maica Domnului a acceptat să slujească taina întrupării Fiului, împrumutând trupul ei lui Hristos și primind dumnezeirea Lui. Noi, prin voința noastră, prin robirea noastră, prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, prin smerenie, ascultare, post, rugăciune, prin plecarea genunchilor, ne dăm trupul nostru și primim dumnezeirea Lui în mod duhovnicesc și adevărat, dar nu cum a primit-o Maica Domnului. Primim dumnezeirea lui Hristos întrupată și trupul Lui îndumnezeit. Iar când suntem sus, pe cruce, la fel ca tâlharul sau ca vameșul, ca fiul cel pierdut, ca fariseul, nimeni nu ne poate interzice să spunem: „Dumnezeul meu, fiindcă mi-ai dat dumnezeirea Ta, acum mântuiește-mă!” De îndată ce spunem aceasta, premisele vieții noastre se schimbă, și viața duhovnicească devine atât de ușoară, pentru că „puterea Celui Preaînalt” intră înlăuntrul nostru și le face pe toate. Suntem mame și tați ai lui Dumnezeu! Părinți și strămoși ai lui Dumnezeu! Înțelegem asta? Da. Unul mai puțin, altul mai mult, pe cât putem cuprinde, pe cât ne îndeletnicim cu asta, pe cât vrem să devenim oameni de rugăciune. Oricum, trebuie să credem asta, fie că o înțelegem, fie că nu o înțelegem! Numai să nu-L tăgăduim pe Dumnezeu înlăuntrul nostru, să nu fim nepăsători, să nu ne lăsăm stăpâniți de akedie și să le uităm pe toate, să nu vrem să rămânem în patimile noastre!
Arhim. Emilianos Simonopetritul, Cuvântări mistagogice la sărbători, Editura Sfântul Nectarie, Arad, 2016
