Treptele păcatului de la început până la capăt sunt douăsprezece:
Prima treaptă este când cineva face lucru bun, dar nu-l face și bine, ci amestecă binele cu răul. De pildă, când face cineva milostenie sau ține post sau săvârșește alt lucru bun, ca să fie lăudat de oameni.
A doua treaptă este săvârșirea binelui pe jumătate.
A treia, bântuiala lucrului celui rău.
A patra, unirea.
A cincea, lupta, care este la toate treptele păcatului; fiindcă omul luptă și se străduiește să facă bine ceea ce este bine și să nu se abată de la bine.
A șasea, învoiala cu răul.
A șaptea, păcatul cel cu mintea, potrivit cu Sfântul Maxim, când omul, după ce încuviințează făptuirea păcatului, se silește să-și întipărească acel păcat în mintea sa, atât de limpede, ca și cum l-ar săvârși de fapt.
A opta, lucrarea și păcatul săvârșit.
A noua, obișnuința și când cineva săvârșește des păcatul.
A zecea, deprinderea păcatului care, cu silnicie și cu asuprire, silește pe om să păcătuiască vrând nevrând.
A unsprezecea, descumpănirea, adică deznădejdea.
A douăsprezecea, uciderea de sine (sinuciderea), când omul își pune capăt zilelor, avându-și mintea sănătoasă, dar fiind biruit de deznădejde.
Sfântul Nicodim Aghioritul, Carte foarte folositoare de suflet
