Sfântul Ioan Damaschin indică, pe de o parte, lucrarea, în fiecare dintre noi, a legii lui Dumnezeu, care ne pătrunde în minte și o atrage pe aceasta, reînnoindu-ne conștiința și, pe de altă parte, legea păcatului, adică ispita celui rău, care intră în viața noastră prin dorința, prin înclinația și prin mișcarea trupului, punând partea irațională a sufletului nostru într-o stare de luptă cu legea conștiinței. Chiar dacă omul dorește Legea lui Dumnezeu și o iubește, diavolul, prin dulceața plăcerii fizice și prin pofta trupului, ne seduce și ne convinge să devenim sclavi ai păcatului.
Cu privire la această ruptură, Sfântul Apostol Pavel vorbește convingător: „Fiindcă știu că nu locuiește în mine, adică în trupul meu, ce este bun: căci a voi se află în mine, dar a face binele nu aflu… Găsesc deci în mine, care voiesc să fac bine, legea că răul este legat de mine. Căci, după omul cel lăuntric, mă bucur de legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege, luptându-se împotriva legii minții mele și făcându-mă rob legii păcatului, care este în mădularele mele.” (Romani 7, 18, 21-23)
Exact această ruptură internă prezentă în orice om păcătos este depășită de lucrarea ascetică a viețuirii creștine reale, al cărei scop este dobândirea unei stări în care viața în Hristos se realizează aproape fără niciun conflict interior, astfel încât dreptul să poată spune, ca și Apostolul Pavel: „nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine” (Galateni 2, 20).
Episcopul Grigorie Grabbe, Educația creștin-ortodoxă a copiilor în zilele noastre, Editura Anacronic, 2016