Împietrirea oprește rugăciunea

Sf. Grigorie Palama

Este necesar să liniștim acele simțuri care sunt mișcate de cele din afară când ne întoarcem spre cele dinlăuntru. Căci acest trup ni s-a dat ca pereche de către Dumnezeu, mai bine zis ni s-a supus ca o pereche. Deci, când se răzvrătește, să-l oprim, dar când se lasă călăuzit cum trebuie, să-l primim.

Pe lângă aceasta, cei ce se roagă cu mintea cu adevărat trebuie să fie nepătimași și să fi lepădat legătura cu lucrurile aflate la mijloc (între ei și Dumnezeu), căci numai așa pot ajunge la rugăciunea netulburată; iar cei ce n-au ajuns la această măsură (a nepătimirii), dar se silesc spre ea, trebuie să treacă peste împătimirea de plăcere (dulcea împătimire), ca să se elibereze cu totul de împătimire. Gândul să-l aibă mai tare ca mișcările rele ale patimilor.

Până ce ne stăpânește împătimirea nu putem gusta rugăciunea minții nici măcar cu cuvântul de pe vârful buzelor, și avem nevoie să simțim prin simțul pipăitului numaidecât durerea postului, a privegherii și a altora ca acestea, dacă vrem să ne îngrijim de rugăciune. Căci numai prin ea se mortifică pornirea păcătoasă a trupului, și gândurile care mișcă patimile animalice se fac mai cumpătate și mai slabe. Ba nu numai atâta, ci aceasta aduce și începutul sfințitei străpungeri a inimii, prin care se șterg și întinăciunile necurate de mai înainte și care face pe Dumnezeu mai presus de toate milostiv și înduplecat de rugăciune. Căci „inima zdrobită Dumnezeu nu o va urgisi” (Psalmi 50, 18), după David; iar după Teologul Grigorie, „de nimic nu are Dumnezeu mai multă grijă ca de greaua pătimire”.

Lipsa durerii, pe care Părinții o numesc și împietrire, e deci cea care oprește rugăciunea. Postul este oarecum esența rugăciunii.

 

Sfântul Grigorie Palama, Cuvânt pentru cei ce se liniștesc cu evlavie. Despre rugăciune, în Filocalia, vol. 7, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă