Maica Benedicta, doamna Zoe Dumitrescu-Bușulenga, avea o cultură multilaterală care îi permitea să se miște liber în câmpul artei și al comparațiilor cât mai diverse. Toate aceste lucruri o impuneau atenției și făceau din ea un interlocutor ideal. Curând după ce ne-am cunoscut am lansat o emisiune împreună, la Radio, era un dialog despre cărți, care cred eu că a adus multe noutăți, într-un sens detașat de convenții.
O deschidere fabuloasă spre primordial – aceasta era căutarea ei. Căuta să-și verifice sensurile esențiale, nu doar de cunoaștere, dar și de viață. Avea o aspirație spre gravitate, care s-a confirmat prin vocația religioasă, prin hotărârea luată de a sluji cu întreaga ființă o atare opțiune. Toate acestea manifestă unitatea unei personalități și mai ales a unei tensiuni care a susținut-o întotdeauna. Era vibrantă, sensibilă la calitate și capabilă de gesturi curajoase, știind să unească persuasiunea cu hotărârea cea mai netedă.
Intrând în viața monahală, cred că doamna Zoe nu a renunțat nici o clipă la vocația ei intens culturală. Sfaturile ei către tineri nu uită nicio clipă cultura, îi îndeamnă pe tineri să pășească pe o cale care poate să pară aspră, dar care este profund roditoare, pentru că însumează cultura. O „promisiune de fericire” este cultura, nu în sensul vulgar, imediat, al satisfacției imediat senzuale, ci în sensul unei împliniri lăuntrice pe care nici un alt mijloc de expresie nu poate să o acorde într-un fel asemănător.
Acad. Dan Hăulică, în revista „Cuvinte către tineri”, nr. V/2012, Mănăstirea Putna
