Credeți-mă, fraților, că de va fi cineva cuprins numai de o patimă obișnuită, fie cât de mică, aceea singură îl poate osândi la munca cea veșnică. Și de ar face cineva zece fapte bune și numai o răutate obișnuită să aibă, acea una care se face din obiceiul cel rău, biruiește pe cele zece bune. După cum un vultur, de va scăpa tot trupul lui din cursă și numai de o unghie va fi prins, din pricina acestei mici părticele a trupului lui, nu-i folosește cealaltă putere, ci oricând va vrea, vânătorul merge și-l prinde. Așa este și cu sufletul. Numai cu o patimă de se va fi obișnuit, în orice ceas va vrea diavolul îl biruiește, căci prin acea patimă îl are în mâinile lui.
De aceea, vă zic pururi: nu lăsați vreo patimă să se înrădăcineze în voi, ci vă nevoiți, rugându-vă lui Dumnezeu ziua și noaptea, să nu cădeți în ispită. Chiar de vom fi și biruiți vreodată, ca niște oameni, și vom cădea în vreo greșeală, să ne sârguim a ne pocăi îndată, să o părăsim și să plângem înaintea lui Dumnezeu pentru ea, și să priveghem ca să nu mai cădem. Iar Dumnezeu, văzând cugetul nostru cel bun, smerenia și pocăința noastră, ne va da mână de ajutor și va face milă și cu noi. Că Lui se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea în veci. Amin.
Sursa: Avva Dorotei, Învățături și scrisori de suflet folositoare, Editura Bunavestire, Bacău, 2008
