„Este mai târziu decât credeți! Grăbiți-vă deci ca să faceți lucrarea lui Dumnezeu”
Această afirmație avea, desigur, o semnificație apocaliptică, pentru că Părintele Serafim Rose simțea cu tărie că tulburările din vremurile din urmă vor veni cât de curând și peste America, așa cum se abătuseră asupra Rusiei. Însă afirmația poate să fi avut și un înțeles mai personal pentru Părintele Serafim. Privind în urmă, Părintele Gherman a spus: „Se purta ca un obsedat. Este mai târziu decât credeți – aceste cuvinte reveneau pe buzele lui tot timpul, ca la un disc stricat.”
„Păi, e limpede că-i ortodox. Dar oare este creștin?”
Propovăduind ortodoxia lăuntrică a inimii, Părintele Serafim atrăgea atenția asupra calculului și atitudinii critice. El socotea că această ispită ține de urmarea înțelepciunii de afară. „Uneori”, spunea el, „zelul nostru pentru Ortodoxie poate fi atât de exagerat, încât ne duce la situații similare cu cea care a făcut-o pe o bătrână rusoaică să remarce referitor la un entuziast convertit american: Păi e limpede că-i ortodox, dar oare este creștin? A fi ortodox, dar nu creștin, este o stare care în limbajul creștin are un nume aparte: înseamnă a fi un fariseu, a fi atât de prins de litera legiuirilor bisericești, încât să pierzi duhul care le dă viața, duhul adevăratului creștinism.”
Calea cea mai bună este de a ne înmuia inimile, de a le face mai suple
În anul 1979, în timpul unei discuții de după pelerinajul de vară, Părintele Serafim Rose le-a vorbit fraților și surorilor întru Hristos despre simplitate. El întâlnise virtutea aceasta chiar înainte de a se fi convertit, în scrierile înțelepților chinezi precreștini care, prin observarea și prin contemplarea rânduielilor zidirii, au înțeles că simplitatea și smerenia sunt „calea cerului”. În Dumnezeu-Omul Iisus Hristos el aflase întrupată această „Cale” și auzise chemarea: „De nu vă veți întoarce și să fiți precum pruncii, nu veți intra în Împărăția cerurilor” (Matei 18,3).
„Un filozof păgân din China, pe nume Lao Țî”, le spunea Părintele Serafim fraților și surorilor, „învăța că lucrurile cele mai slabe biruiesc pe cele mai puternice. Și avem un exemplu în acest sens chiar aici, în mânăstirea noastră. Stejarii care sunt foarte tari și nu se îndoaie, mereu sunt culcați la pământ, iar ramurile lor se frâng și cad; în timp ce pinii, care sunt mai supli, cad destul de rar înainte să moară.
Ceea ce înseamnă că a te îndoi este un semn de tărie. Același lucru se poate vedea și în viața omenească. Cel care crede în ceva în așa fel încât ar fi în stare să-ți taie capul dacă nu ești de acord cu el, nu face decât să-și arate slăbiciunea, fiind așa de nesigur pe sine, încât trebuie sa te convertească că să fie sigur că el însuși crede”.
Ieromonah Damaschin, Viața și lucrările Părintelui Serafim Rose, Editura Sophia, București, 2005
