Binecuvântată este între femei singură Preasfânta Fecioară, care s-a pus înainte pe sine ca o vrednică păstrătoare a tainei ce a venit din ceruri, pentru ca taina să nu se întoarcă înapoi, ca o corabie plină de comori, de la țărmul cel fără de liman. Ea, care a fost înălțată la cea mai înaltă vrednicie, de Maică a lui Dumnezeu, nu a permis gândului său nicidecum să se înalțe din adâncul smereniei. Ea, care avea a cuprinde Cuvântul lui Dumnezeu Cel fără de sfârșit printr-un cuvânt omenesc atât de mic: „Iată, roaba Domnului. Fie mie după cuvântul Tău” (Luca 1, 38). După ea binecuvântăm și pe acei prin care taina lui Dumnezeu în trup a fost crezută în lume, care au primit-o și au păstrat-o cu credință și au predicat-o tuturor popoarelor. Prin ei, ea a ajuns și până la noi, într-o curăție neschimbată și cu o putere nemicșorată. Însă aceștia sunt aceia care, chiar dacă în lume sunt, nu sunt din lume.
Dar lumea? Ea nu a vrut să primească taina lui Dumnezeu cea mântuitoare pentru ea. Auzind de ea, lumea s-a ridicat cu tulburare să o nimicească, să o întunece cu minciuni, să o încurce cu născociri, să o acopere cu dispreț și cu clevetiri, să o împiedice în calea ei cu sabia, să o înece în sângele mărturisitorilor, să o îngroape în mormintele lor, să o ardă în foc, să o scufunde în apă, să o distrugă prin orice mijloace.
Nu a izbutit! Împotriva eforturilor lumii, taina lui Dumnezeu în trup s-a întors întru slava a toată lumea. Însă și acum, câți oameni sunt care fie nu o cunosc, fie o cunosc și nu o acceptă! Și ce este mai dureros, chiar și între aceia care au primit-o moștenire de la părinți și de la strămoși sunt oameni care nu știu ce să facă cu această taină neînțeleasă. Ei întreabă, uneori, curioși, de ce a fost întrebuințat un mijloc atât de neobișnuit, ca întruparea Dumnezeirii, pentru mântuirea neamului omenesc sau, se întreabă, cu îndoială, dacă nu era cu putință mântuirea omului fără această taină? Dar unde este curiozitate, acolo încă nu este știință curată; unde este îndoială, acolo nu este încă credință deplină. Taina alungă de la sine curiozitatea, chiar pentru aceea că este taină. Ea cheamă către sine credința, însă nu o împiedică să se folosească în treacăt și de ajutorul unei cugetări cumpătate, pentru a îndepărta din cale piedicile aruncate de îndoială.
Episcop Melchisedec Ștefănescu, Cuvinte din cuvânt. Omilii inedite, Ed. Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, 2011
