Cinci cuvinte despre post – 4. Scopul postului
Temelie a tuturor bunătăților și slobozire a sufletului din robia vrăjmașului și cale care ne duce pe noi spre lumină și spre viață sunt...
Cinci cuvinte despre post – 3. Puterea postului
Preaminunatul și preaiubitul post este lucru plin de vrednicie și plăcut Domnului.
Postul este car ce ne ridică la cer.
Postul naște pe proroci și-i înțelepțește...
Cinci cuvinte despre post – 2. Folosul postului
Postul este dar de demult, dar neveștejit, fără de vârstă, însă neîncetat înnoit, ce înflorește întru întreaga lui frumusețe.
Postul este strajă bună a sufletului,...
Cinci cuvinte despre post – 1. Pustia
Postul cel Mare, în înțelesul de perioadă afierosită în întregime lui Dumnezeu, este timpul natural al credinciosului, al omului afierosit Domnului. La rândul său,...
Iertarea greșelilor noastre o aflăm în iertarea fraților
Să ne iubim, așadar, unii pe alții și vom fi iubiți de Dumnezeu. Să fim cu îndelungă răbdare întreolaltă și va fi și El...
Reproșul Sfintei Irina
Atunci când părintele Gherasim a terminat slujba Sfinților Rafael, Nicolae și Irina, s-a petrecut următoarea întâmplare minunată.
Veșnic-pomenitul imnograf a trimis slujba la Lesbos,...
Sensibilitatea față de nevoile aproapelui
Este surprinzător cât de scăzut este standardul, cât de puțin cere Dumnezeu oamenilor! De aceea va fi înfricoșătoare judecata! Pentru că vom constata că...
Ascultarea care eliberează
Părintele Gherasim: Noi, cei care trăim în Sfântul Munte, suntem oameni materialnici, pământești, trupești, ca și voi. Dar pentru că am văzut stricăciunea, zădărnicia...
Parabola fiului și a fratelui
Fiul risipitor și fratele său. Între aceste două capete se petrece viața noastră creștină.
Fiul risipitor greșește pentru că ignoră. Nu cunoaște încă pe Dumnezeu...
Dragostea va mântui lumea
„În vremurile de pe urmă pe oameni îi va mântui dragostea, smerenia și bunătatea. Bunătatea deschide porțile raiului, smerenia ne duce înlăuntru, iar dragostea...





































