addm
748 ARTICOLE
0 COMENTARII
Cât de înfricoșată este osânda veșnică!
Precum doctorul iscusit, cu cât cercetează mai mult firea ierburilor, cu atât află doctorii mai potrivite împotriva bolilor trupești, tot așa și creștinul cucernic,...
Țelul nostru este veșnicia cu Dumnezeu
Lumea nu cunoaște nimic mai măreț decât chemarea de creștin. Dar cu cât țelul este mai înalt, cu atât mai anevoioasă atingerea lui.
Suntem făuriți...
„Cine zic oamenii că sunt Eu?”
Petru, ucenic autentic după alegere al lui Hristos, care a primit pretutindeni cel dintâi premiu, și în onoruri și în fapte, bărbatul acela foarte...
Compoziția vieții
Viața omenească nici nu s-ar putea închipui fără de trei lucruri: fericire, nefericire și moarte. Puțină fericire, puțină nefericire și moartea fac cu putință...
Cununa se dă luptătorilor viteji și curajoși
Trebuie să jertfești totul lui Dumnezeu și să faci numai voia Lui. Dar tu vei întâlni în tine însuți atâtea vreri câte puteri și...
Cum l-a salvat Sf. Ioan cel Nou de la Suceava pe părintele Cleopa
Odată, fratele Constantin (viitorul părinte Cleopa Ilie), a plecat peste munte la sora sa, Ecaterina, de la Mănăstirea Agapia Veche. În pădure, la locul...
A te ruga înseamnă a respira atmosfera divină
A te ruga înseamnă a respira atmosfera divină. Dumnezeu comunică Duhul Său cel Sfânt celor care se roagă în această viață, pentru ca ei...
Puterea rugăciunii duhovnicului
În războiul duhovnicesc ne ajută și rugăciunile Părintelui nostru duhovnicesc. Cu puterea rugăciunilor sale, putem izbândi împotriva lucrării diavolului. Sfântul Ioan Scărarul spune că,...
Profeție pentru creștinii din vremurile din urmă
Până la sfârșitul acestui veac nu vor lipsi de pe pământ aleșii lui Dumnezeu, dar nu vor lipsi nici slugile satanei. Dar în vremurile...
Virtutea nu este trâmbițată înaintea oamenilor
Un anume Evloghie, care a devenit ucenic al preafericitului Ioan, episcopul Constantinopolului, era preot și nevoitor mare, postea mâncând la două zile, iar de...
Minunea Sfintei Împărtășanii în temnițele comuniste, la percheziții
În închisoare, purtam asupra mea o bucățică din Sfânta Împărtășanie, păstrată pentru momente limită. O păstram într-o batistă curată, înfășurată și înnodată, fie legată...
De ce nu sporim duhovniceşte
Pravila Părintelui Sisoe era următoarea: nimic nu trebuie să-l abată pe călugăr de la Domnul, căci atunci când mâinile lucrează, inima trebuie să se...
Sfaturi
Creștinii, sufletul lumii
Creștinii în lume
Creștinii nu se deosebesc de ceilalți oameni nici prin pământ, nici prin grai, nici prin haine; fiindcă nu locuiesc în orașe proprii,...
Când ne vom opri din osteneala virtuții?
Duminica este taina cunoașterii adevărului care nu se primește împreună cu trupul și cu sângele, căci e mai presus de cugetare. În veacul acesta...
Ce este cugetarea trupească?
Nu este cu putință a dobândi înțelegere dumnezeiască petrecând întru cugetarea trupească. Cugetarea trupească, spune Apostolul, este moarte. Cugetarea trupească este vrăjmășie împotriva lui...
Facerea de bine
Nimic nu are omul mai asemenea cu Dumnezeu decât facerea de bine, chiar dacă Dumnezeu o dăruiește mai bogata, iar omul mai săracă, fiecare,...
Dumnezeu privește cu dragoste pe omul recunoscător
Vindecând pe cei zece leproși, Hristos i-a zis celui care se întorsese să-I mulțumească: „Scoală-te și du-te! Credința ta te-a mântuit.”
Câtă smerenie în aceste cuvinte!...
Pacea dinlăuntrul cetății
Postul și cumpătarea sunt un îndoit zid de apărare, iar cel ce trăiește între acestea se bucură de multă pace, întrucât se află înlăuntrul...
Somnul păcatului și beția cărnii
Câtă vreme păcătuieşte în trup, sufletul este adormit, aşa că nu se cunoaşte nici pe sine, nici pe Ziditorul său. Este îmbătat de păcat...
Între Dumnezeu și satana nu există compromis
Cu adevărat, „pentru aceasta S-a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrurile diavolului”. „Iar dacă Eu cu Duhul lui Dumnezeu scot pe demoni, iată...















































