Ține ochii minții tale treji

Pr. Constantin Sârbu

Diavolul lucrează cu vicleșug mai întâi prin inimă, apoi prin minte. Mai întâi îl face pe om să se lase târât spre poftele inimii și când inima i-a ajuns plină de bucuriile spurcate, după aceea și mintea o urmează, ajutând inimii să-și spurce viața și mai mult (cf. Marcu 7, 21-23).

Cele mai rele și mai blestemate gânduri, diavolul nu le pune în mintea omului, ci în inima lui. Căci dacă le-ar pune în minte, omul, oricât ar fi el de rău și oricât ar fi mintea lui de întunecată, totuși s-ar îngrozi gândindu-se la ele și poate ar vedea și urmarea lor nefastă. Dar dacă pune aceste gânduri în inimă, inima nu se gândește niciodată la urmări. Inima este gata să sară și să împlinească îndată orice pornire ce vine în ea, căci inima nu are ochi, dar mintea are.

O, cât de mult trebuie să fie omul atent asupra inimii lui! Căci satana întotdeauna atacă mântuirea omului prin poarta inimii. Când gândul unei fapte de rușine este aruncat peste zid înăuntrul inimii, îndată inima ia foc… ca pădurea uscată!

Nu poți opri ciorile să nu zboare peste casa ta, dar le poți opri ca să nu-și facă ele cuib acolo. Nici gândurile rele nu le poți opri să nu-ți vină, dar le poți alunga pentru a nu-și face loc în inima ta. De aceea, ochii minții tale să fie totdeauna treji.

Pr. Constantin Sârbu, Lacrimă și har, Editura Bonifaciu, 2010