Când un om sau un colectiv de oameni au duh de nevoință, aceasta ajută mult. Căci atunci când unul sporește duhovnicește, nu se folosește numai pe sine, ci ajută și pe cel care îl vede. Iar unul care este căldicel, la fel face; influențează și pe ceilalți. Dacă slăbește unul, slăbește altul, în cele din urmă fără să-și dea seama nu rămâne nimic.
De aceea duhul de nevoință va ajuta mult în moleșeala ce există. Va trebui să luăm aminte bine la aceasta, pentru că oamenii contemporani au ajuns, din păcate, la un asemenea punct, încât fac și legi moleșite și le impun și nevoitorilor să le respecte. De aceea cei nevoitori nu numai că nu trebuie să se lase influențați de duhul lumesc, dar nici să se compare pe ei înșiși cu cei lumești și să creadă că sunt sfinți, căci după aceea se vor moleși și vor deveni mai răi decât cei mai lumești. În viața duhovnicească, nimeni să nu-i ia pe cei lumești drept prototipuri, ci pe sfinți. Este bine să iei o virtute și să afli care sfânt a avut-o, să cercetezi viața lui. Atunci vei vedea că n-ai făcut nimic și în felul acesta vei înainta cu smerenie.
Cei ce aleargă în stadion nu privesc înapoi să vadă unde sunt ultimii, căci dacă vor face aceasta, vor rămâne ei ultimii. Atunci când încerc să-i urmez pe cei sporiți, conștiința se subțiază. Dar când privesc la cei dinapoi, mă îndreptățesc pe mine însumi și spun că greșelile mele nu sunt așa de mari în comparație cu ale lor. Mă odihnesc la gândul că există și unul mai jos decât mine. Astfel îmi înec conștiința sau, în cel mai bun caz, sfârșesc prin a avea o inimă împietrită, nesimțitoare.
Sursa: Cuviosul Paisie Aghioritul, Cu durere și dragoste pentru omul contemporan vol.1, Editura Evanghelismos
