Zicea Sfântul Antonie către ucenicii săi: „Pentru a nu cădea în nepurtare de grijă și a nu da înapoi în nevoință, este bine să cugetăm neîncetat la cuvântul Apostolului: Mor în fiecare zi. Căci dacă și noi trăim astfel, ca unii ce mor în fiecare zi, nu vom păcătui. Și iată ce înseamnă aceasta: când ne sculăm în fiecare zi, să socotim că nu vom trăi până seara și, de fiecare dată când ne culcăm, să socotim că nu ne vom trezi, de vreme ce e neștiut din fire [cât avem de trăit] și viața ne e măsurată în fiecare zi de pronia dumnezeiască.
Dacă gândim astfel, nici nu vom păcătui, nici nu vom pofti vreun lucru, nu ne vom mânia împotriva nimănui și nici nu vom aduna comoară pe pământ. Ci, ca unii care așteptăm în fiecare zi să murim, vom fi neagonisitori și vom ierta toate, tuturor. Și nici nu vom vrea să ne desfătăm de pofta trupească sau de vreo altă plăcere întinată, ci ne vom scârbi de dânsele ca [de niște lucruri] trecătoare, frământându-ne pururea și având înaintea ochilor ziua judecății. Căci frica mare și agonia chinurilor destramă totdeauna dulceața plăcerii și ridică sufletul plecat [spre desfătare]”.
Despre viețuirea virtuoasă
Nu se cuvine ca cei mai slăbuți cu firea să deznădăjduiască și să părăsească viețuirea virtuoasă și plăcută lui Dumnezeu și să o disprețuiască ca una ce nu ar putea fi ajunsă nici înțeleasă de ei.
Căci unii, chiar de nu vor putea ajunge la culmea virtuții și mântuirii, prin sârguință și dorință, totuși se fac mai buni sau în nici un caz mai răi. Iar acest folos al sufletului nu este mic.
Everghetinos vol. I, Ediția bilingvă,
Sfânta Mănăstire Vatoped
