Un hram deosebit: Înălțarea Sfintei Cruci, 1977
Am mers la Stareț în septembrie 1977, într-o zi de luni, în ajunul Cinstitei Cruci. Am bătut în ușă foarte de dimineață și Starețul...
Pricina întristărilor, mâhniciunilor, melancoliilor și amărăciunilor
Așadar, în lume, când nu avem pe Hristos strigând și urlând în viața noastră, în existența noastră, ci trăim absența lui Hristos, trebuie să...
Despre căință
Vin oameni să-și mărturisească păcatele, dar nu-și schimbă viața, nu se transformă.
Dacă nu se schimbă, nu-l împărtășești imediat, dar de dezlegat îl dezlegi de...
Smerenia – scrisoare către o fiică duhovnicească
Din scrisorile tale se vede că te-ai dăruit neîncrederii într-atât, încât spui că nimeni nu poate să te convingă. Aceasta nu e bine. Spui...
Harul lucrează cu voința noastră
Tu mereu te judeci și te crezi cea mai neputincioasă și cea mai rea, însă acestea sunt doar vorbe, că tu nu te simți...
Nu trebuie să-ți pleci capul și să abdici, oricare și oricum...
Diavolul țintește acest mare obiectiv: să ne despartă de Dumnezeu. Nu-i va fi ușor să o facă direct, că așa s-au încununat mulți creștini care...
În lume a intrat graba
În lume a intrat graba, goana diabolică. Taina acestei goane ne-o descoperă Cuvântul lui Dumnezeu, în capitolul 12 din Apocalipsă:
„Și am auzit glas mare...
Un pântece gras nu dă naștere unei minți pline de duh
Nu ajungeți sfinți vânând răul. Lăsați deoparte răul. Îndreptați-vă privirea spre Hristos și El vă va mântui. Ceea ce-l face sfânt pe om este...
Puterea rugăciunii lui Iisus
Orbii au rostit cuvintele „Fiul lui David, ai milă de noi” (Matei 20, 30), ceea ce înseamnă „Iisuse, ai milă de noi” și le-a...
Cea mai importantă armă în războiul nevăzut
Lucrul cel mai important în lupta nevăzută este recunoașterea propriilor slăbiciuni și a micimii propriei persoane lipsite de ajutorul lui Dumnezeu. Această conștientizare este...






































