O, tu mai presus de toate,
căci cum altfel mi-e îngăduit să te laud?
Cum te va cânta cuvântul,
căci nu ești de grăit cu nici un cuvânt.
Cum te va contempla mintea,
căci nu ești cuprins de nici o minte,
Singur tu fiind de negrăit,
ca unul care le-ai creat pe toate cele cu grai
Singur tu fiind de necunoscut,
fiindcă le-ai creat pe toate cele cu cuget
Toate, și câte grăiesc și câte nu grăiesc, te cuvântă.
Toate, și câte cugetă și câte nu cugetă, te cinstesc.
Căci dorurile și durerile tuturor sunt în jurul tău.
Ție ți se roagă toate, toate cele ce cugetă
Alcătuirea ta cântă imn în tăcere.
În tine rămân toate. La tine aleargă împreună-n toate
Și ești sfârșitul a toate și unul și toate și nici unul,
Nefiind ceva din acestea, nefiind toate.
O, tu ce ai toate numirile,
Cum te vei chema pe tine, singurul ce nu poți fi numit?
Ce minte cerească va pătrunde vălurile mai presus de nori?
Fii îndurător, o, tu mai presus de toate,
Căci cum altfel mi-e îngăduit să te laud?
Sfântul Grigorie de Nazianz, Imn către Dumnezeu, în Opere dogmatice, Ed. Herald, București, 2000
