Prealuminatele praznice, pe care le vedem astăzi în Biserica Darului, n-au ajuns la noi deodată, desăvârșite și preasfinte. Ci ele au fost în Legea Veche abia în fașă, abia încolțite și în umbră.
Mai înainte de Moise și de Legea Veche, patriarhul Iacov, închipuind Sfânta Cruce, a binecuvântat pe fiii lui Iosif, pe Manase și pe Efraim, în chipul crucii (cf. Facere 48, 13–19). Apoi mai înainte de a muri el, s-a închinat la vârful toiagului său, adică la lemn, care simboliza Crucea înainte de venirea Legii Noi. În Legea Veche, simbolul crucii cel mai umbros îl vedem mai întâi când șerpii veninoși mușcau cu mușcătură de foc pe evrei în pustiul Sinai, omorând mulțime nenumărată de oameni. Iar Moise, văzând că moare atâta popor, s-a rugat lui Dumnezeu pentru ei și i-a poruncit Dumnezeu: „Fă-ți un șarpe de aramă și-l pune pe un stâlp. Toți cei ce vor fi mușcați de șerpi, să privească la șarpele de aramă și așa se vor vindeca” (Numerii 21, 8).
Acesta era simbolul Crucii preaadevărat cu mult înainte de venirea Mântuitorului, Care trebuia să Se răstignească pe Cruce. Și a zis Dumnezeu lui Moise: „Vezi, spune că toți cei mușcați, care vor privi la șarpele înălțat, să-și închipuie că viața lor este acolo și vor trăi”. Și le-a spus Moise atunci: „Vezi, Israile, viața ta răstignită pe lemn”. Și toți care priveau la șarpe se vindecau. Că această asemănare simbolică și tainică a Sfintei Scripturi a închipuit pe Hristos Cel adevărat, Însuși Mântuitorul a adeverit-o când a spus: „Și precum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa se cade să Se înalțe Fiul Omului” (Ioan 3, 14–15).
Arhim. Cleopa Ilie, Predici la praznice împărătești și la sfinți de peste an, Editura Episcopiei Romanului, 1996
