Lumea îl atrage pe om către locuri îndepărtate și de necuprins, deschizându-i în fața ochilor orizonturi nemărginite. Așa i se pare unei persoane care este asurzită și orbită de această lume. Ea crede că are dreptul să aleagă și să-și făurească propria viață așa cum dorește, dar, de fapt, nu poate scăpa la libertate, nu poate deveni independentă de trupul său, de opinii – de tot ceea ce o leagă în această lume.
„Veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi.” (Ioan 8, 32)
Adevărul este dragostea lui Hristos. Intrând în Biserică, începem să vedem în ce stare este sufletul nostru, întregul adevăr al vieții este dezvăluit. Iar acest adevăr nu ne aduce bucurie – el ne arată că, trăind într-un mod păcătos, trăind superficial, ne aflăm într-o dependență continuă de această lume, de condițiile ei, de stările noastre. Și numai Hristos, Care a venit în lume pentru a-l mântui pe cel păcătos, îi dă omului posibilitatea de a se elibera de păcat. Domnul ne deschide calea către Împărăția Cerurilor. El spune: Vino după Mine (Matei 8, 22). Și iată că sufletul se trage spre lumină și năzuiește spre frumusețea lui Dumnezeu, spre iubire, dar păcatul din lăuntrul nostru eclipsează, ascunde lumina dragostei lui Dumnezeu de la noi. Și suntem nevoiți să luptăm cu noi înșine și să părăsim iluziile cu care am trăit.
Protoiereul Andrei Lemeșonok, Conversații pe marginea Vechiului Pateric, Minsk, Mănăstirea Sfânta Elisabeta, 2012