Prima armă este să nu ne încredem în noi înșine, niciodată, căci Scriptura zice: „Blestemat este omul care se încrede în om și care se reazemă pe brațele trupului său” (Ieremia 17, 5). Sfântul Vasile înțelege prin aceasta să nu ne încredem niciodată în noi înșine. Sfântul Proroc Isaia amenință pe cei ce se încred în priceperea lor, zicând: „Vai de cei ce se socotesc înțelepți în ochii lor” (Isaia 5, 21). Deci, primul lucru necesar în lupta războiului nevăzut este de a ne cunoaște neputința și nimicnicia, căci „cel ce se socotește pe sine nimic – zice Sfântul Ioan Gură de Aur – acela se cunoaște mai bine decât toți”, iar Sfântul Ioan Damaschin zice: „Nimic nu este mai bine decât a-și cunoaște omul neputința sa.”
A doua armă duhovnicească de mare folos este nădejdea și încrederea numai în Dumnezeu. Să strigăm totdeauna către El: „Nu mă lăsa, Doamne, Dumnezeul meu, nu te depărta de la mine. Ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele” (Psalmi 37, 21).
A treia armă duhovnicească este răbdarea, de care avem multă nevoie în lupta noastră, după cum zice în Scriptură: „în lupta aceasta grea și mare aveți trebuință de răbdare” (Evrei 10, 36).
Ultima armă duhovnicească este rugăciunea neîncetată.
