Suferința este curățitoare, floare, cactus, spini

O primă condiție a viețuirii isihaste este asumarea de bună-voie a tot ceea ce presupune ea, adică a crucii, a suferinței curățitoare. Pr. Dimitrie Bejan își intitulează chiar una din cărți, în mod sugestiv, Bucuriile suferinței.

Aș istorisi aici și o întâmplare, măruntă în aparență, dar foarte grăitoare, petrecută în 1942, în timp ce se făcea transferul unui convoi de elevi arestați de la Ploiești la Aiud. Cum atunci gările erau aglomerate și dezorganizarea era destul de mare din pricina stării de război, doi dintre elevii arestați s-au trezit scăpați de sub escortă. Însă tentația libertății nu i-a biruit, deși erau aproape niște copii. Au căutat printre linii duba închisorii, în care s-au urcat de bunăvoie, spre stupoarea șefului escortei, care a exclamat uluit:
– Mă, io am mai văzut proști pe lumea asta, da’ ca voi doi n-am mai văzut!…
Prostia noastră – spune unul din elevii de atunci – era că nu fugeam de suferință.

Cum se poate explica o astfel de atitudine față de suferință la niște copii? Răspunde Ioan Ianolide: „Numai Hristos a insuflat atâta amar de nebunie sfântă în sufletele noastre!”

Monahia Evloghia Chirvase, stareța Mănăstirii Diaconești, Isihasm după gratii, material prezentat la Sinaxa stareților și starețelor din Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Mănăstirea Putna, septembrie, 2017