Păcate ce se pot ierta sunt acelea, de bunăvoie săvârșite, care nu strică dragostea cea către Dumnezeu și către aproapele, nici nu-l fac pe om dușman al lui Dumnezeu și vinovat de moartea veșnică. Iar acestea sunt: cuvântul cel deșert, cea dintâi pornire și tulburare din mânie, cea dintâi pornire a poftei, cea dintâi pornire a urii, minciuna spusă în glumă, pizma cea trecătoare care se numește îndeobște râvnă și este o mâhnire măruntă pentru bunătățile aproapelui, și cele la fel cu acestea.
Iar alții au numit alte deosebiri dintre păcatele de moarte și cele ce se pot ierta, tălmăcind cuvântul lui Ioan: „Este păcat de moarte și păcat care nu este de moarte” (I Ioan 5, 16-17), precum Mitrofan al Smirnei care spune că „păcat de moarte este fiecare păcat care se pedepsea cu moartea de Legea cea veche, cum erau: hula împotriva lui Dumnezeu, uciderea cea de bunăvoie, împreunarea cu dobitoacele și altele. Iar păcat nu de moarte, acela care nu se pedepsea cu moartea, precum uciderea fără voință și altele”.
Iar Anastasie Sinaitul spune că păcatul de moarte este cel săvârșit întru știință și cel nu de moarte, cel făptuit întru neștiință. Dar hula împotriva lui Dumnezeu și păcatele mari săvârșite întru știință, precum omorul, preacurvia, sunt păcate de moarte.
Iar canonul al cincilea al celui de al șaptelea Sinod Ecumenic precizează că păcat de moarte este cel nepocăit și neîndreptat.
Sfântul Nicodim Aghioritul, Carte foarte folositoare de suflet
